deci nu e doar zurich şi soră-mea-n prim-plan, cu cerul, un munte alb în vârf sau nişte raţe nebune pe-un lac mic, fix în spatele rânjetului ei victorios (ba o iubesc pe soră-mea, dar acum câteva secole chiar aşa si-a făcut poze…)
elveţia de la Ioana (giogio, cu GiÎ de bucureşti pe la colţuri di bulivar, de te-mpiedici de râs dac-auzi vreo pronunţie din asta veritabilă) – e cu peisaje adică poze cu un aparat foarte tare – pe care le cred, dar în general, pentru că:
elveţia rămâne zurich, doi munţi şi-o ciocolată cu lapte cât un lingou de aur din star trek – şi care cântărea probabil la fel de mult, înainte s-o îngurgităm spre desfătarea întregului popor – adică a ei (soră-mea, acum câteva secole), suferind de întoarcere în ţară şi a mea (acum ceva vreme, să tot fie câţiva anişori):”hihi, las’ că ţi-a ajuns”);
dar:
am ţinut şi eu argint în palmă, argint veritabil, deşi: simplificat într-o formă s-o înţeleagă oamenii, în general (o bijuterie, ceva). dar era argint argint.
so I speak unto thee, sea of giogio:
beloved elves of mine and all ye fair fairy creatures of that wide deep silver of our lives:
în clipa asta de moment cred, în mare.
